Săptămâna trecută, o parte din colegii noștri au participat la concursul de orientare sportivă intitulat Luncile Prigoanei, organizat în Munții Șureanu de Rotary Club Alba Iulia.
Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, într-un teren necunoscut, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuiesc atinse. Sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și al busolei, trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare.
Concurenți de toate vârstele s-au întrecut pe cele două trasee special amenajate în jurul satului de vacanță. Participanții au învățat de la colegii mai experimentați să utilizeze busola, să citească harta și să se bucure de mișcare în mijlocul naturii.
Mulțumim tuturor prietenilor de la Rotary Club Alba Iulia pentru invitația de a participa la acest eveniment, pentru ospitalitatea și prietenia de care au dat dovadă. Totodata, îi felicit pentru organizarea extraordinară și pentru că ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă spiritul și trăirea rotariană, a declarat Vasile Varvaroi, președintele clubului nostru.