Comunicat vizită Dumitru Prunariu

De pe Pământ spre Lună și Marte Vinerea aceasta, pe 29 martie, Suceava a fost „dusă în spațiu”, în cadrul evenimentului “De pe Pământ spre Lună și Marte” organizat de Rotary Club Suceava...

De pe Pământ spre Lună și Marte

Vinerea aceasta, pe 29 martie, Suceava a fost „dusă în spațiu”, în cadrul evenimentului “De pe Pământ spre Lună și Marte” organizat de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava.

Invitatul special al acestui eveniment a fost singurul cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, care în anul 1981 a zburat cu nava Soiuz-40 în spațiul cosmic, unde apoi a realizat joncțiunea cu stația orbitală Saliut-6. În fața unei audiențe foarte numeroase, care a umplut la maxim sala Auditorium Joseph Schmidt din cadrul USV, acesta a abordat o temă de foarte mare actualitate legată de cooperarea națiunilor și de asemenea și confruntarea lor pentru spațiul cosmic, în special pentru Lună, care în viitor probabil o să fie o stație intermediară pentru călătoriile cu echipaj uman spre Marte. Pentru că dacă “space is the final frontier”, explorarea și exploatarea resurselor lunii este cu siguranță următorul pas. Cum va aborda omenirea în viitor spațiul terestru, lunar și cosmic?  Vom reuși să ajungem cu toții la o cooperare unanim benefică? 

„Deși ajung rar în această parte a României, o fac întotdeauna cu inima deschisă, și constat de fiecare dată că sunt înconjurat de oameni calzi, primitori, darnici, gospodari și hotărâți, întreprinzători și buni profesioniști în ceea ce fac. Membri Rotary Club Suceava Cetate, parte a unei organizații internaționale care pune mai presus de sine interesul altora, al societății și comunității în care trăiesc, au organizat o reuniune pe teme cosmice, dar și de implicare a clubului în promovarea educației știintifice, atât de necesară pentru dezvoltarea oricărei societăți. Am împărtășit din experiența mea, din ce se face acum în lume și am reflectat împreună asupra realităților și nevoilor din societatea noastră. La inițiativa aceluiași club Rotary am vizitat alături de domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, un rector inimos și cu viziune, campusul universității sucevene și Observatorul astronomic, reper în educația astronomică și astrofizică a tinerilor suceveni și am ținut o prelegere despre actualele și viitoarele programe de explorare umană a Lunii și a planetei Marte.” – a rezumat pe scurt Dumitru-Dorin Prunariu în vizita sa la Suceava.

„Unul din obiectivele strategice ale Rotary Club Suceava Cetate este educația”, lucru subliniat  de Loredana Mihăilă, președinta clubului în anul rotarian 2023-2024. „Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea” este cee ce spunea Nelson Mandela  și aceasta este credința  clubului nostru. Proiectele educaționale ale clubului: <<Proiectul NOI – Adoptă o școală: Școala primară Osoi, comuna Vultureștii>> și <<Serate în Cetate>> — prin care clubul oferă anual o seară de muzică “altfel” sucevenilor. În cadrul acestor proiecte RCSC acordă două burse de studiu din care una pentru perfomanță și o bursă muzicală pentru trei elevi. Inclusiv acest proiect cu Dumitru-Dorin Prunariu este parte din  viziunea noastră privind educația sub toate formele ei.”

Un accent deosebit a fost pus pe cluburile Interact, organizațiile de tineri din cadrul Rotary, reprezentanții acestora fiind invitați pe scenă pentru a îndema și alți adolescenți să se alăture acțiunilor de voluntariat în beneficiul comunității.

Prof. univ. dr. Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prezent și el la eveniment a subliniat că „vizita singurului cosmonaut român, domnul general locotenent doctor inginer Dumitru Dorin PRUNARIU, în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost un moment de bucurie pentru studenţii şi profesorii USV, dar şi o ocazie de a explora împreună tainele universului şi de a promova educația și cercetarea în rândul tinerilor.  De la primele ore ale dimineții, când a fost vizitat Planetariul şi Observatorul Astronomic, şi până la finalul zilei, când a participat la o dezbatere în Sala Senatului, domnul Prunariu a fost într-un permanent dialog cu tinerii curioși din preajma dumnealui oferindu-ne un model de comunicare științifică adaptată diverselor categorii de vârstă şi nivele de pregătire profesională. Totodată, întâlnirile avute cu profesorii USV au reprezentat o ocazie de a discuta despre evoluţia universităţii de la precedenta vizită efectuată de dumnealui la USV, în anul 2017, când a fost invitatul principal al ceremoniei de absolvire, precum şi despre proiectele de dezvoltare ale universităţii, inclusiv oportunităţile de colaborare ale USV cu organizaţiile în care este implicat domnul general în prezent. O atenţie specială a fost acordată pregătirii loturilor naţionale de astronomie şi astrofizică, desfăşurată în fiecare an la Suceava prin colaborarea dintre USV, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus, şi proiectelor de colaborare în domeniul cercetării particulelor elementare, desfăşurate de USV cu Organizaţia Europeană de Cercetări Nucleare (CERN).”

O alocuțiune foarte emoționantă a avut și domnul Prof. Dr. Petru Crăciun, profesor de astronomie și astrofizică, inspector școlar general adjunct și coordonator al lotului național de olimpici. Acesta a îndemnat pe toți cei prezenți să își urmeze drumul ales cu dedicare, pasiune și multă muncă iar rezultatele și satisfacția vor apărea indubitabil.

Dumitru-Dorin Prunariu este un exemplu remarcabil al determinării și pasiunii pentru explorarea spațială, fiind un ambasador al științei și tehnologiei românești în lume. Cu siguranță el reprezintă un simbol al inovației și al explorării pentru toate generațiile, fapt demonstrat de prezența în audiență a peste 200 de  elevi olimpici de la liceele sucevene, cadre universitare, studenți, membri Rotary și Interact.

„Nu trebuie să fii magician pentru a aduce bucurie și plus valoare comunității în care trăiești, însă ai nevoie de oameni puternici în jurul tău cu care să poți face asta. Dumitru-Dorin Prunariu este unul dintre acești oameni. Așa că, am pornit cu el într-o călătorie prin Suceava pentru a valorifica împreună puterea Rotary de a face comunitatea să se dezvolte având ca exemple români care au schimbat lumea. Tinerii din Suceava și sucevenii în general au nevoie de interacțiune cu invitați de calitate, de modele care să inspire depășirea oricăror limite.” – a conchis Vasile Varvaroi, coordonatorul evenimentului.

Toate temele abordate, precum și experiența în spațiu a cosmonautului Prunariu au incitat publicul și au generat o sesiune extrem de dinamică de întrebări și răspunsuri la final.

Mulțumim pentru implicarea în realizarea acestui eveniment Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Muzeului de Istorie al Bucovinei, Stilouri Poenari, moderatoarei Cătălina Biholar precum și tuturor partenerilor media – Televiziunea Intermedia Suceava, Bucovina TV, NewsBucovina, Radio Top, Viva FM, Monitorul de Suceava, Nest TV, Suceava.online.

Rotary este o organizație de oameni de afaceri și specialiști, reuniți pe plan mondial, care oferă ajutor umanitar, promovează cele mai înalte standarde etice în orice activitate profesională și contribuie la instaurarea climatului de bunăvoință și pace în lume. Misiunea pe care ne-o asumăm este de a deschide noi orizonturi în cadrul comunității prin derularea de proiecte care să dezvolte o altfel de educație acolo unde acest lucru e necesar, fără a ne substitui sistemului de învățământ sau părinților, ci venind în completarea acestora.

Ultimele noutăți

Social Media

Scroll to Top