Perioada de desfășurare
7 mai 2020 – 7 Iunie 2020
Beneficiar
Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava
În prezent, Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgențe Sfântul Ioan cel Nou din Suceava nu are un laborator propriu de analize medicale. Astfel, probele recoltate de la pacienți sunt transportate pentru analizare către laboratorul din clădirea principală a spitalului. Această acțiune implică traversarea arterei principale de circulație din municipiu cu ajutorul ambulanțelor, ceea ce înseamnă timpi de reacție mai mari (care în unele cazuri pot fi vitali), mașini ocupate care ar putea salva alte vieți și alocarea de resurse umane și financiare suplimentare.
Clubul nostru și-a propus să colecteze fondurile necesare pentru achiziționarea unui laborator mobil de analize medicale rapide dotat cu două analizoare de biochimie (chimie uscată) cu baterii de teste, un echipament pentru testarea rapidă de COVID-19 cu două sute de teste, un analizor de gaze sanguine, electroliți, metaboliți și CoOximetrie cu patru sute de teste și un aparat de testare a parametrilor din urină cu patru sute de teste.
Cel mai mare avantaj care va fi generat de reușita acestui proiect este acela că se va câștiga timp în ceea ce privește decizia managementului pacientului critic. Un alt beneficiu adus de achiziția acestor echipamente este dat de faptul că ele sunt ușor de instalat, dezinstalat și mutat, ceea ce înseamnă că le face mobile. Mai mult, în cazul în care, în viitor, Secția de Boli Infecțioase va fi dotată cu un laborator propriu, de sine stătător, echipamentele pot să fie realocate pe bază de parteneriat altei instituții spitalicești astfel încât beneficiul este multiplicat la nivel județean.
Suma necesara pentru achiziționarea aparatelor necesare laboratorului mobil de analize medicale rapide pentru Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgențe Sfântul Ioan cel Nou din Suceava este de 45.000 USD. Rotary International s-a alaturat acestei acțiuni din cadrul campaniei END COVID-19 NOW va dona diferența de 17.000 USD, dacă până în data de 7 Iunie 2020 reușim cu ajutorul dumneavoastră să adunăm echivalentul a 28.000 USD.