„Drogurile – de la fascinație la dependență, Ediția I”

Rotary Club Suceava Cetate și Interact Suceava Cetate, parteneri într-un proiect de impact de educație și prevenție pentru un viitor fără dependențe În luna octombrie, proiectul „Drogurile – de la fascinație la dependență,...

Rotary Club Suceava Cetate și Interact Suceava Cetate, parteneri într-un proiect de impact de educație și prevenție pentru un viitor fără dependențe 

În luna octombrie, proiectul „Drogurile – de la fascinație la dependență, Ediția I” a adus în prim-plan dezbateri demonstrative ale cluburilor de specialitate de elevi din Suceava, organizate cu sprijinul Rotary Club Suceava Cetate și Interact Suceava Cetate. 

Elevii din liceele participante, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Național „Petru Rareș,” au fost provocați să exploreze atât argumentele pro, cât și contra consumului de substanțe psihoactive, în cadrul unor sesiuni de dezbatere interactive și captivante.

Aceste întâlniri au urmărit să dezvolte gândirea critică și să aducă o mai bună înțelegere a riscurilor asociate consumului de substanțe. Sub îndrumarea unor experți, elevii și-au exprimat liber opiniile și au propus soluții pentru prevenirea consumului în rândul tinerilor. Participarea activă a elevilor și interesul crescut pentru subiect confirmă necesitatea acestor inițiative educative, menite să contribuie la o comunitate informată și responsabilă.

În luna noiembrie, proiectul „Drogurile – de la fascinație la dependență, Ediția I” a intrat într-o nouă etapă, cu implicarea activă a unei întregi comunități de elevi, cadre didactice, părinți, dar și specialiști de renume, cu o vastă experiență în acțiuni similare.

Una dintre cele mai competente voci din domeniu, Prof. Dr. Cătălin Țone, expert antidrog și antidoping, a vorbit în fața a peste 500 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, psihologi și profesori despre drumul spre dependență, pericolele la care se expun consumatorii, oferind exemple din cazuistica prezentată în cartea sa, “Marijuana, zborul spre iad”. Elevii care au participat la cele doua prezentări, desfășurate la Colegiile Naționale “Ștefan cel Mare” și “Petru Rareș” din Suceava au fost captați pe parcurs de prezentarea interactivă, testimonialele foștilor consumatori și de revelația faptului că pericolul e mai aproape și mai real decât și l-au închipuit.

Proiectul desfășurat de clubul Rotary Club Suceava Cetate, cu participarea Interact Suceava Cetate și a specialiștilor din domeniu (polițiști, psihologi, medici) a mai inclus în această lună acțiuni precum ateliere interactive pentru părinți menite să le ofere adulților instrumentele necesare pentru a deveni un sprijin real pentru tineri în fața presiunilor legate de consumul de substanțe interzise. 

“Cafeneaua părinților” este un spațiu de dialog și învățare unde participanții au discutat despre modalități eficiente de comunicare cu adolescenții, au învățat să identifice semnele de risc și să adopte strategii de susținere și prevenire. Alături de specialiști în sănătate mintală și educație, părinții au avut ocazia să își dezvolte abilități esențiale pentru a crea un mediu familial sigur și pozitiv.

Scroll to Top